Metode de agăţat în club (II)

Aşadar am revenit. După ce am clasificat cluburile din Bucureşti, aş vrea să cădem de acord asupra câtorva aspecte generale, care se aplică tuturor, indiferent de muzică, faună şi buget, rămânând ca data viitoare să trecem la partea practică.
În primul rând, lumea merge în cluburi ca să agaţe. Sau să fie agăţată. Şi atât. Ăsta e singurul motiv. Ţineţi-vă scuzele gen eu mă duc să mă distrez, să dansez şi să ascult muzică pentru partenerii de viaţă. Aici suntem sinceri. Mergem în cluburi ca să vedem, să cunoaştem, şi să agăţăm lume. Eventual bună. Muzică şi băutură avem şi acasă, problema e că n-avem cu cine să le savurăm. Sau avem, dar ne-am săturat.
Acest lucru fiind stabilit, e clar că o fată în club e ca o bucată de carne într-un acvariu plin cu piranha. A zis-o Mariusică, în cursul unei vizite de documentare pentru acest articol, pe când ni se scurgeau ochii după două bucăţi fragede, blonde, de 17 ani fiecare. Şi are dreptate: indiferent de cum arată sau cu cine a venit, o tipă constituie automat un magnet pentru dârlăi. Deci domnilor, acum ştiţi la ce să vă aşteptaţi când prietena vă spune că merge în club cu fetele.
Revenind la metafora lui Mariusică, eu, crescut pe malul Dunării, aş spune că sunt mai multe tipuri de peşti. Majoritatea sunt nişte scârbe josnice, care, mereu flămânde, ar mânca orice şi nu s-ar da în lături de la nimic ca să apuce măcar o firimitură.

Păpuşea, îţi place penajul meu?

Însă rar o să întâlniţi câte un exemplar solitar. Cel mai adesea atacă în haită, şi, fiindcă sunt prea proşti pentru a avea o strategie, se îngrămădesc pur şi simplu în jurul prăzii, sufocând-o şi blocându-i orice cale de scăpare. Nişte neaveniţi, vorba lui Băsescu!

Îmbuci ceva în seara asta?

Mai sunt rechinii adevăraţi. Vânători de modă veche, rafinaţi şi selectivi, îi aruncă prăzii priviri cu subînţeles, îi vorbesc, o ameţesc la un dans şi o frăgezesc cumpărându-i un cocktail înainte de a face mişcarea decisivă. Din păcate, sunt o specie pe cale de dispariţie. Rareori se pot strecura printre monştrii mici şi hămesiţi. De cele mai multe ori, se întorc acasă flămânzi şi se mulţumesc să privească în acvariul cu porno, plănuind revanşa. Sunt adevăraţii inadaptaţi superiori ai cluburilor noastre!

Atenţie fetelor, muşcă rău!

Şi totuşi, există un peşte de care nenorociţii de piranha se tem. Un fel de peşte sanitar dar mai mare, chel, îmbibat în alcool, cu burtă, mustăţi roşiatice şi privire tulbure. Are capacitatea de a face loc în jurul lui, mişcând violent din cap pe ritmuri de rock şi ţipând Heil Hilter! sau Alee-alee-aloo, vă fute Dinamoo! Însă aceste acţiuni de intimidare au efect şi asupra femelelor, care se îndepărtează la un loc cu prăpădiţii.

Deh, nu le poţi avea pe toate :(

Pănâ data viitoare, vă urez fir întins!

Dezminţire

Deci da, postarea precedentă era la mişto. Vroiam s-o fac pe 1 aprilie dar ar fi fost prea uşor. Aşa că m-am gândit la 1 martie sau, şi mai bine, 29 februarie. Mai vroiam să scriu că mă apuc să ţin cu Steaua şi mă înscriu în PDL dar şi asta ar fi făcut păcăleala evidentă. Haideţi să le luăm pe rând.

- Nu am să iau vreodată în serios nici o fundaţie care suge bani grei de la buget sau de la UE ca să mă mintă că ţiganii sunt buni. Dacă cineva chiar crede asta, să vină în Baicului să-i vadă. Iar ungurii şi restul îi fac pe ţigani să arate bine.
- Chelu, Sică şi Nicuşor vor fi fraţii mei de pahar până când ciroza ne va despărţi.
- Nu-mi scot nici un tatuaj, anul ăsta mai am în plan două, primul dintre ele în vacanţa de Paşti.
- Iubesc Bucureştiul şi n-aş pleca de aici nici dacă m-ar face rege în altă parte.
- Nu m-aş întoarce la Brăila decât în vizită, să iau două sandvişuri de la Grecu la pachet, cu de toate, fără muştar.
- În aprilie împlinesc un an de când lucrez pe cont propriu, şi nu a fost deloc un an rău. Nu am nici o intenţie de angajare acum, nici ca paznic nici ca altceva. Nu renunţ la ideea de a fi antreprenor, mai ales că de curând au început să se mişte lucrurile. Dimpotrivă, vreau să-mi fac treaba cât mai bine, să dau tunuri, să am o firmă mare şi maşină neagră cu şofer.

Care, eventual, să arate aşa.

- Deja v-aţi prins că nu am gânduri de însurătoare. Cică nici Mariusică nu mai vrea, dar noi ştim mai bine. Oricum, nebuna nu se mai uită la mine, e pe cai mari acum. Sunt sigur că, într-o zi, o să facă un bărbat foarte fericit. Şi pe prietenii lui.
- Când m-am întrebat cum ar putea cineva să trăiască aşa, şi să mai şi scrie despre asta, a fost o ironie fină.

Cam asta ar fi. Mulţumesc tovarăşilor care s-au oferit să mă bată ca să-mi bage minţile în cap şi fetelor care mi-au transmis că ar vrea să mă mai vadă o dată înainte să plec. Oare acum mai vreţi?

Epilog

Am nevoie de o schimbare grabnică şi profundă în viaţa mea haotică. Şi m-am hotărât ca primăvara asta să o fac, urmărind câteva direcţii prezentate în continuare.
Aţi observat că, pe blog şi nu numai, manifestam tendinţa de a avea un discurs foarte acid la adresa minorităţilor de orice fel. Aici voi umbla în primul rând. De fapt, de câteva săptămâni merg la cursurile unei fundaţii care luptă împotriva discriminării şi am căpătat o perspectivă cu totul nouă asupra lucrurilor. Am înţeles că nu e vina nimănui că s-a născut ungur, negru, evreu, ţigan, chinez, homosexual, femeie sau stelist. Suntem cu toţii oameni şi trebuie să ne respectăm. Îmi cer sincer scuze tuturor pe care i-am jignit vreodată astfel şi promit că nu se va mai întâmpla.
De băutură am tot încercat, cu oarecare succes, să mă las. Din păcate, tovărăşia unor anumite personaje m-a tras mereu înapoi. Nu dau nume, dar în principal este vorba despre un chel, un burtos şi un năsos, care nu ştiu să se distreze altfel decât mergând într-un sat numit Vama Veche şi îmbătându-se. Asta fac toată vara. Iarna, se îmbată amintindu-şi de vară. Sper să nu-i mai văd prea curând.
Când mai strâng nişte bani, o să merg să-mi scot tatuajele. Arăt ca o carte de poveşti cu poze. Penibil! Chiar dacă o să am nişte cicatrici urâte, măcar o să-mi aducă aminte de direcţia greşită în care mă îndreptam.
M-am lămurit şi cu Bucureştiul. Nu îmi mai trebuie. Nu mi-a trebuit niciodată. Mă îngrozeşte ce a putut face din mine oraşul ăsta în câţiva ani. Dintr-un băiat simpatic din Brăila am ajuns un alcoolic bădăran din Baicului. Facultatea am făcut-o degeaba, masterul la fel. Nu ştiu cum mi-am închipuit vreodată că o să se prindă ceva carte de mine. Sau că voi avea succes în această jungla mizeră. Iluziile tinereţii...
Vreau să mă întorc în oraşul în care m-am născut. Am găsit o casă de închiriat în cartierul Viziru. Toată viaţa mi-a dorit să stau la curte. Iar tata mi-a aranjat un post de agent de pază la o firmă din apropiere. Pe 5 încep cursurile ca să-mi iau atestatul. Ca peste tot, trebuie să porneşti de undeva, nu?
Vreau doar stabilitate. Ideile mele cu afacerile, libertatea şi altele sunt poveşti. Nimic nu se compară cu siguranţa financiară, sub forma unui salariu fix, la intervale regulate. Trebuie să fii tare rău ca să faci bani pe cont propriu, iar eu am realizat că nu sunt. Şi nici nu vreau să fiu. Eu vreau o viaţă cât mai liniştită.
Stabilitate îmi trebuie şi în viaţa sentimentală. M-am săturat de relaţii pasagere sau adulterine. Nu mai vreau să împrumut nevestele altora, care să mă folosească pentru trupul meu de Hercule şi apoi să se întoarcă la casele lor. Nu mai vreau să pierd timpul cu piţipoance care nu ştiu altceva decât Bellagio şi Bamboo. Cum naiba a putut să-mi placă să trăiesc aşa, şi, în plus, să mai şi scriu despre asta?? Viaţa e prea scurtă, şi nici eu nu mai sunt tânăr. Vreau o fată care să fie doar a mea, şi nu pentru două-trei săptămâni. Ci, dacă se poate, pentru totdeauna.
Da, am de gând să mă însor! Şi nu ca Mariusică, de exemplu, care vrea de vreo doi ani, dar încă n-a găsit fata. Eu ştiu bine care e singura persoană care mi-ar spune DA. Singura care m-a iubit vreodată şi a văzut la mine ceva special. Singura cu care am avut o relaţie mai lungă de o lună. Singura care ar fi acceptat să îmbătrânească alături de mine. Şi, la câţi peri albi ne-am scos reciproc, oarecum a făcut-o.
O cheamă Raluca. Sau, cum o ştiţi voi pe aici, nebuna. O s-o caut şi o să-i propun, sunt sigur că nu mă va refuza. Probabil că e cu cineva acum, şi mai probabil vreun alt badigard, dar eu ştiu că tot la mine se gândeşte. S-a gândit în toţi aceşti ani. Şi, dacă-mi iau atestatul de care vorbeam mai sus, voi fi de două ori mai interesant. Pentru ea.
...
Cam asta ar fi. Blogul nu-l voi închide, cel puţin momentan. Poate voi mai scrie vreodată. Deocamdată am alte griji, după cum sincer v-am mărturisit.
În speranţa că v-a făcut plăcere să mă citiţi, vă urez numai bine!

Oameni şi locuri - de băut (II)

Colentina (II)

2. Bodegile (continuare)

2 c. La Nazişti


Prezentare - o altă casă transformată în birt, spre bucuria lui Chelu, client fidel, din moment ce locuieşte în apropiere, spre deosebire de mine, care nu nu am fost decât o singură dată. Au doar două tipuri de bere, din cele mai proaste.
Unde - pe Doamna Ghica, după intersecţie cu Colentina, pe stânga.
Cum ajungem - orice tramvai sau autobuz de la Obor, trei staţii.
Cât cheltuim - puţin. Câtă bere ieftină poţi bea la o şedinţă?
Cu cine bem - familişti cu burtă şi mustaţă care nu beau la mese, ci din picioare, pentru a se autodetermina să meargă mai repede acasă. În caz că vă întrebaţi de unde vine numele, stăteam cu Chelu la bere, el având un tricou cu crucea de fier, şi de la o masă din spate vine unul, bagă un marş nazist pe telefon, zice: Camarade, ascult-o p-asta!, ni-l lasă pe masă şi pleacă. Şi La Nazişti i-a rămas numele.
Ce ascultăm - păi când am fost eu, comentau filme cu Van Damme.
Ce mâncăm - specialitatea casei sunt răbdările prăjite, mai servesc şi perciuni de raţă sau umbră de curcan la tavă. Un deliciu!

2 d. La Spălătorie


Prezentare - cunoscută şi sub numele de Atractiv (vezi firma), nu funcţionează ca bodegă decât vara, în sezonul rece fiind butic. Servesc bere la doză ca să nu fugă clienţii cu sticlele.
Unde - Doamna Ghica intersecţie cu Sinaia, la o staţie de Nazişti şi exact în faţa blocului lui Chelu.
Cum ajungem - autobuzul 143. Altele nu se aventurează atât de adânc în ghetou.
Cât cheltuim - şi mai puţin.
Cu cine bem - boschetarii zonei, muncitori, oameni care şi-au lăsat maşinile la spălătoria de vis-a-vis şi aşteaptă să fie gata.
Ce ascultăm - traficul de pe Doamna Ghica şi furtunele de la spălătorie.
Ce mâncăm - sticksuri, snacksuri, tot ce se poate găsi la un butic.

2 e. La Terasa cu Grătar

Prezentare - o adevărată afacere multifuncţională. După cum puteţi vedea în poză, este bodegă, spălătorie auto şi atelier de tâmplărie PVC. 3 în 1. Localnicii îi mai spun La Bibliotecă, nu mă întrebaţi de ce.
Unde - la intrarea în Baicului.
Cum ajungem - idem La Spălătorie.
Cât cheltuim - ceva mai mult, doar şi serviciile sunt vizibil mai bune.
Cu cine bem - nu vreţi să ştiţi.
Ce ascultăm - Taraf TV.
Ce mâncăm - orice se poate frige pe grătar, de la cârnaţi, pastramă şi mici până la vrăbii, guguştiuci, câini, ghete sau anvelope auto.

2 f. La Cârciumă

Prezentare - local emblematic pentru zona Baicului, constă într-un coteţ lipit de zidul Complexului.
Unde - mama naibii pe stânga.
Cum ajungem - luăm 143 de la Obor şi vedem unde coboară toţi ţiganii.
Cât cheltuim - cât vrea cârciumarul, e un tip dur care nu trebuie contrazis. Dă şi pe datorie, iar dacă nu-ţi onorezi obligaţiile la termen, vine la tine acasă. Pe aici, toată lumea ştie unde stă toată lumea.
Cu cine bem - mascotele cartierului: Bilă, Bulău, Nebunu, Ospătaru etc.
Ce ascultăm - discuţii despre femei, pescuit, politică şi fotbal, care devin mai captivante pe măsură ce bei.
Ce mâncăm - de cele mai multe ori, toţi clienţii consumă rahat.

3. În aer liber

3 a. În spate la Kaufland

Prezentare - o parcare foarte frumos amenajată şi puţin circulată. Perfectă pentru un picnic la umbra copăceilor de pe margine şi în compania câinilor maidanezi aciuaţi pe acolo.
Unde - vezi titlul.
Cum ajungem - traversăm ori parcarea de la Kaufland, ori linia de tren dinspre Obor.
Cât cheltuim - depinde de unde luăm trăscăul. Eu vă recomand mai degrabă supermarket-urile decât buticurile, se ştie că un magazin e mai ieftin dacă e mai mare.

Cu cine bem - ţigani care sparg maşinile din parcare, şoferi de camion care trag la umbră să se odihnească, muncitori, eu şi Chelu când avem chef să ieşim la iarbă verde.
Ce ascultăm - glasul roţilor de tren, vis-a-vis fiind depoul Gării Obor.
Ce mâncăm - în apropiere se găseşte cea mai bună gogoşerie din sectorul 2.

3 b. Parcul Plumbuita

Prezentare - locul unde Sergiu Nicolaescu a filmat Un comisar acuză şi Onţanu organizează în fiecare vară concerte cu intrarea liberă. Dispune de un spaţios foişor de lemn unde am petrecut momente de neuitat cu Chelu şi Johnny în serile ploioase de astă primăvară. Dacă nu beţi toţi banii şi vă mai rămân de lumânări, puteţi merge la mânăstirea din apropiere pentru a vă spăla păcatele.
Unde - Colentina intersecţie cu Doamna Ghica.
Cum ajungem - orice tramvai sau autobuz de la Obor.
Cât cheltuim - vis-a-vis e un non-stop, dar cam scump, deci mai bine căraţi băutura din Kaufland.
Cu cine bem - boschetari, doar suntem pe teritoriul lor. Să aveţi mereu un PET de rezervă pe care, la nevoie, să-l aruncaţi în direcţia lor, ca să plece.
Ce ascultăm - ce avem pe telefoane.
Ce mâncăm - hrană pentru suflet.

3 c. Şoseaua Nouă

Prezentare - până la venirea crizei, pe aceste locuri se construia şoseaua Doamna Ghica - Pantelimon, un grandios proiect de infrastructură marca Onţanu, menit să reducă aglomeraţia de pe Fundeni. A rezultat însă un fel de no man's land, folosit pentru test-drive-uri, plimbat câini şi, ceea ce ne interesează pe noi, băut în aer liber.
Unde - capătul şoselei Doamna Ghica.
Cum ajungem - eternul 143.
Cât cheltuim - înadins am pus poza cu non-stop-ul de vis-a-vis, de acolo putem cumpăra tot ce e nevoie, nu prea ieftin din păcate, ultima dată era 7-8 lei un PET.
Cu cine bem - nu e nici ţipenie de om, iar în Baicului oricum nu intră niciodată poliţia, deci ne putem desfăşura în voie.
Ce ascultăm - broaştele de pe lacul din vale.
Ce mâncăm - ce găsim la non-stop, de altfel singura oază de civilizaţie din zonă.

Concluzii

- Colentina este o zonă cu suflet, unde se bea cum ne place, adică ieftin şi prost.
- 143 este singurul autobuz care trece pe lângă toate locurile de care am vorbit. Mai mult, are capătul la Mariusică, un alt hot spot pentru băutorii din această parte a Bucureştilor. Când ajung consilier local, o să propun transformarea liniei în Bucharest Bodegas Tour. Deci votaţi Iulică!
- Mai bine să beţi de veselie decât de supărare.

Data viitoare vorbim de Lipscani!

Oameni şi locuri - de băut (I)

I. Colentina (I)

După succesul cu articolul despre cluburi, o amică mi-a sugerat să fac şi o hartă a berăriilor. De asemenea, mi s-au cerut în mai multe rânduri indicaţii către barul unde găsim halba de Timişoreana la 2,5 lei despre care am scris mai demult. Păi vă arăt, dragilor. Aşadar, inaugurăm rubrica Oameni şi locuri de băut. Într-un fel, e o continuare a popularei Cum să te laşi de băut - eviţi următoarele stabilimente.

Să începem, deci, cu zona care mi-a mâncat 4 ani jumate din viaţă: Colentina. Sau Cole', cum îi spunem eu şi Chelu, tovarăşul meu din liceu care recent s-a stabilit tot pe aicişea. O altă persoană remarcabilă cucerită de frumuseţea acestor meleaguri este nebuna, ea locuind o vreme aici, după ce s-a mutat de la paznicul de care v-am mai povestit. A fost perioada de maximă obsesie, când vroia să fie cât mai aproape de mine, pentru a mă ţine sub supraveghere strictă. E bine că nu a stat mult, s-a mutat iar, culmea, tot la un badigard, dar în Italia (sau Italea, cum pronunţa ea). Apoi mi-a scos ochii cum şi-a găsit ea fericirea şi iubirea vieţii în persoana acelui mânuitor de pulan, pe care la un moment dat l-a trimis să mă bată. Dar nici asta n-a ţinut, deoarece Garcea a expediat-o cu primul avion, şi, mai rău, i-a pus sechestru pe haine, telefon şi ce mai lăsase pe acolo. Asta da metodă de despărţire!
În fine, povestea cu nebuna o s-o scriu integral altă dată, acum să vă spun unde se bea dans la Colentine, vorba francezului. N-o fi o zonă prea bogată, în sensul că nu sunt multe şi nici variate, dar să vedem ce avem:

1. Barurile

1 a. Sereno


Prezentare - odinioară o sală de biliard dubioasă, de cartier, s-a rebranduit de curând într-un local select, cu muzică live şi lumânări pe mese. Deasupra e o sală de fitness, deci te poţi trezi oricând cu o ganteră în cap dacă cedează plafonul.
Unde - prima staţie de la Obor, pe stânga.
Cum ajungem - troleul 66, tramvaiul 21, orice autobuz de la Obor sau 10-15 minute pe jos.
Cât cheltuim- mult. E 8-9 lei berea şi chelneriţele sunt drăguţe, deci trebe bacşiş generos.
Cu cine bem - fiind patronat de nişte chinezi mafioţi, vor fi mereu 2-3 mese ocupate de astfel de domni. În rest, băieţi de cartier ceva mai cizelaţi, peşti sub acoperire, eu şi Chelu când avem bani.
Ce ascultăm - concerte live cu trupe gay ca Vunk şi Direcţia 5, au chiar şi una de-a casei, solistă fiind o tipă pe nume Viorela.
Ce mâncăm - nimic!! Pizza e scumpă şi infectă, odată chiar am adus la pachet de la Giulio.

1 b. Giulio


Prezentare - localul de cartier tipic sectoarelor 2 şi 3. Se vrea a fi un sports-bar, cu tricouri de fotbalişti pe pereţi şi meciuri proiectate pe un ecran imens. Sunt doi barmani, unul mereu vesel şi vorbăreţ dar stelist, şi unul mai dur, tatuat şi (bineînţeles) dinamovist. L-am văzut cu ochii mei cum a scos afară în pumni un client care nu a apreciat servirea. Deci aveţi grijă!
Unde - vis-a-vis de Kaufland, mai în faţă de Sereno.
Cum ajungem - idem Sereno.
Cât cheltuim - mai subţire, 5 lei berea, 13-20 de lei pizza.
Cu cine bem - băieţi de cartier, familişti de 40-50 de ani care rad o bere după muncă, microbişti, pariori împătimiţi (alături fiind agenţia Casa Pariurilor), eu şi Chelu, mai ales când e dinamovistul pe tură, avem chiar masa noastră, în colţul din stânga cum intri.
Ce ascultăm - comentariul de la meci şi urletele fanilor. Au încercat la un moment dat să bage karaoke vineri seara, de fapt clămpănea barmanul la orgă şi toţi ţăranii se înghesuiau să cânte Ionel Ionelule şi să urle pentru vecinu' meu să trăiascăăă!
Ce mâncăm - pizza la greu, o fac destul de bine. Mai au şi alte feluri dar nu v-aş recomanda.

2. Bodegile

2 a. La Negustori


Prezentare - cea mai josnică bombă pe care am putut-o găsi în 5 ani de băut prin Bucureşti. Şi Dumnezeu ştie cât am căutat. Noi o mai numim La Pişaţi Bucureşti (datorită mirosului). În caz că poza nu vă spune destule, imaginaţi-vă că nu are scaune, intrarea e blocată de câini şi boschetari, ferestrele nu se deschid, servire nu există - are doar un fel de ghişeu, iar toaleta e... pe zidurile de alături. Observaţi tencuiala lipsă.
Unde - strada Ziduri Moşi, prima pe dreapta de la Obor.
Cum ajungem - după miros.
Cât cheltuim- cam ca la Giulio, din păcate nu e aşa de ieftin cum ne-am aştepta.
Cu cine bem - negustori din piaţa de scule de alături, căruţaşi, babe. Şi toţi beţi muci, rar găseşti o fiinţă bipedă. De asemenea, e foarte aglomerat, de la orele dimineţii până seara pe la 9-10, când închide.
Ce ascultăm - clinchet de sticle sparte, mese dărâmate şi răgete de beţivani.
Ce mâncăm - bătaie, mai ales dacă arunci vreo privire mai ciudată.

2 b. La Voievozi


Prezentare - acesta este, dragi prieteni, barul care vinde Timişoreana la halbă cu 2,5 lei. Paradisul! Genul de loc pe care îl vizitezi cu o oră înainte de a ieşi în club şi bagi repede 2-3 beri ca să nu cheltui mult acolo.
Unde - de la Kaufland, a doua stradă mai mare pe dreapta (se numeşte Litovoi Voievod).
Cum ajungem - cu nerăbdare!
Cât cheltuim - destul de puţin, cu 10 lei te ameţeşti bine.
Cu cine bem - e foarte aerisit. Puţinii clienţi sunt vecini de la casele din zonă, iar de servire se ocupă patronul şi soţia. Atmosfera e prietenoasă, ca într-o mică familie unde eu, Chelu şi Johnny suntem fiii risipitori, întorcându-ne periodic pentru a ne face plinul cu bere ieftină.
Ce ascultăm - musca.
Ce mâncăm - recent au băgat şi fast-food, cu şniţele, cârnaţi, pizza şi altele. Nu am mâncat niciodată, nu prea am încredere. I'm just here for the beer.

După cum vedeţi pe harta de mai sus, aceste patru puncte formează careul de aşi al zonei Colentina - Obor. Celelalte bodegi şi boscheţii vi-i prezint într-o ediţie viitoare, oricum nu e vreme de băut pe afară.
Să fiţi deştepţi şi fără frică!

Agentul 00-lei

sau cum să NU ai succes în imobiliare

Pentru că am reuşit să mă îmbolnăvesc şi tre să stau în casă o perioadă, vreau să profit de ocazie şi să abordez subiecte mai seriose, că şi voi v-aţi săturat să vă povestesc cu ce nebune am mai umblat. Oricum, nici ele nu mai mişcă pe frigul ăsta. Una s-a întors la bărba-su pentru iernat, cealaltă nu ştiu prin ce ţări calde umblă. Şi nici nu vreau.
Astfel, vroiam să scriu ceva despre noul premier Mihai Răzvan Ungureanu şi guvernul său, dar m-am răzgândit, deoarece se ştie că poţi avea probleme dacă vorbeşti urât la adresa evreilor. Mulţumită Ordonanţei 31/2002 şi lui Adrian Năstase - meriţi să-ţi aduc pacheţel la pârnaie, Bombo.
Despre ce altceva să scriu? Despre vreme? Da, e nasol. Abia mai pot să ies din cartier, ca până vine 143 în staţie închide la Pişaţi. Şi, pentru cine nu merge în Vamă, la Pişaţi e non-stop. Dar cel mai tare mă afectează că toate tabloidele scriu numai despre zăpezi. Nici unul nu mai pune poze cu Crudu dezbrăcată!

Păi eu cu ce mă încălzesc toată iarna??

A, şi azi a ieşit un pedelist pe Realitatea şi a zis că oamenii care au murit de frig (vreo 70 la momentul la care scriu) erau beţi. Cu alte cuvinte, şi-o meritau. După logica asta, domnule portocaliu, şeful vostru trebuia să fie mort de mult.

Deci, după ce am rezumat toată actualitatea cotidiană în câteva rânduri, să trecem la rubrica meserie pe felie. Se spune că dacă vrei să ai parte de stres maxim, bani puţini şi concurenţă puternică, fă-te agent imobiliar. Deşi am cochetat cu ideea şi chiar am făcut curs de gen, nu am profesat niciodată. Totuşi îi cunosc foooaaarte bine, meseria impunându-mi să primesc zeci de telefoane zilnic de la astfel de indivizi, unul mai agent ca altul. Fiindcă nimic nu e mai plăcut decât să râzi de fraieri, acest text este despre cele mai frecvente greşeli pe care le fac ei, spre amuzamentul nostru.

Se ştie că, până la începutul crizei, domeniul imobiliar era un refugiu pentru tot felul de dubioşi, fără studii, cultură sau experienţă profesională. Imaginea generică a agentului imobiliar era, pe bună dreptate, a unui ţepar, care nu inspiră încredere şi pe care e bine să-l eviţi cât mai mult.
Dar dacă ştii cum s-o faci, e o meserie foarte frumoasă. Cunosc oameni extraordinari, care implementează în domeniu un mod de lucru profesionist. În plus, cei buni au rămas în activitate chiar dacă, în ultimii ani, banii s-au terminat, mii de firme s-au închis şi mulţi s-au orientat spre altele (de exemplu, s-au făcut consultanţi financiari la bănci, alt job mediocru pentru oameni mediocri care mă stresează cu telefoane).
Pentru că n-am scăpat chiar de toţi agaricii, vă rog, dragi samsari de case care aţi rămas, să învăţaţi câteva chestii de bun simţ:

- citiţi cu atenţie anunţul. Dacă am scris că închiriez casă 4 camere, nu mă întrebaţi de casa de 3 camere de vânzare. Nu suntem la Radio Erevan. Iarăşi, nu mă întrebaţi suprafaţa dacă am scris-o clar. Sau dacă are piscină, e logic că dacă avea, specificam.

- în aceeaşi ordine de idei, reţineţi numele străzilor. Dacă scrie Take Ionescu, nu mă întrebaţi de Caimatei. Habar n-am unde e Caimatei. Şi apropo, n-ar strica să ştiţi măcar cine a fost Take Ionescu, ca să nu-i schimbaţi numele în Enescu şi apoi să plângeţi că nu găsiţi strada.

- familiarizaţi-vă cu zonele. Învăţaţi măcar punctele de reper principale. Nu mă ţineţi juma de oră la telefon ca să vă explic cum să ajungeţi la adresă. Trebuie să cunoaşteţi foarte bine zona pe care pretindeţi că activaţi.

- fiţi atenţi la tonul vocii. Oferiţi respect ca să primiţi acelaşi lucru, nu faceţi pe şmecherii la telefon.

- nu slugăriţi cumpărătorii. Dacă aşteptaţi comision şi de la proprietari, trebuie să-i trataţi în acelaşi fel. Deci nu mă sunaţi să mă întrebaţi dacă puteţi veni la vizionare mâine la ora 11. Corect ar fi să mă întrebaţi la ce oră pot eu.

- nu pierdeţi timpul oamenilor. Dacă un client nu-şi permite mai mult de 100.000 €, nu-l duceţi să vizioneze proprietăţi de 120.000 - 150.000 €, în speranţa că proprietarul va lăsa din preţ. Chiar nu mă interesează ce buget are clientul, e problema voastră că-i arătaţi case prea scumpe.

- folosiţi agenda telefonului. Nu mă sunaţi să-mi cereţi informaţii despre o casă pe care aţi văzut-o cu două zile în urmă. E aceeaşi. Şi numărul e acelaşi, notaţi-l.

- nu-mi băgaţi cuvinte în gură, că vă bag şi eu altceva, vorba lui Vadim Tudor. Dacă am zis că nu plătesc mai mult de 50% comision, nu vă prefaceţi că ai înţeles 100%.

- faceţi rost de maşini. Proprietarul sau clientul nu au nici o obligaţie să vă asigure transportul.

- învăţaţi din greşeli. Perfecţionaţi-vă pentru a vă menţine sau plecaţi din marile oraşe, mergeţi la ţară, să faceţi agricultură.

O să-mi spuneţi, pe bună dreptate, că sunt arogant. Dar până la urmă, nu i-a obligat nimeni să se apuce de aşa ceva, şi-au ales singuri meseria. Şi atunci, de ce n-o fac cum trebuie?

Boala fostei nebune

Motto: Fost-ai lele, cât ai fost, dar acu e lucru prost (proverb românesc).

Îmi cer iertare, dragii mei cititori, ştiu că aşteptaţi să aflaţi mai multe metode de agăţat în club dar cum nu e vreme de ieşit din casă, n-am mai putut experimenta. În schimb m-a pocnit brusc un subiect care nu suportă amânare.
De bună seamă, m-am inspirat din propriile aventuri post-relaţii, combinate în acest caz cu experienţa recentă a unui tovarăş, căruia nu-i dau numele de frică să nu-mi dea şi el două palme şi una la ficat. Oricum, tipa de care s-a despărţit (şi căreia îi dedic acest articol) zicea că eu sunt bădăran şi Mariusică e ciudat. Bine că nu l-a cunoscut pe Chelu.

Am scris despre cum să agăţi, cum să te desparţi şi cum să împrumuţi femeia altuia. Însă am omis să descriu o situaţie spinoasă, care apare frecvent nu doar la mine, ci, după cum am aflat de curând, şi la alţii: boala fostei nebune. Adică una care plânge că te vrea înapoi la o săptămână după ce singură a decis să-ţi dea papucii. Să le luăm pe rând. Fazele, nu fostele (dacă le-am lua pe ale mele şi le-am pune copertă, ar ieşi un excelent tratat de psihanaliză).

1. Faza incipientă (bâzdâcii) - când tipa e hotărâtă să mute cortul şi nimic nu o poate întoarce din drum. Nici măcar argumentele de maxim bun simţ. Ştim că femeile au idei fixe şi nu e bine să te pui contra, deci să nu uităm vorba lui Mircea Badea: cel mai bun lucru pe care poţi să-l spui unei femei pornită să încheie relaţia e bine, pa!
Şi totuşi, nu cunosc nici un bărbat în stare de aşa ceva. Să recunoaştem, domnilor, şi noi le dăm apă la moară. Fie că ţinem prea mult la ele, fie că, graţie orgoliului prostesc, nu putem accepta ideea că o termină ele (şi nu noi), momentele penibile sunt inevitabile. Chiar şi cel dintâi mascul, când e părăsit, se milogeşte, se crizează, se umileşte.
Dar să trecem la ceva mai vesel, şi anume ce e-n capul ei. Femeile iau decizii pe termen scurt şi nu se gândesc la consecinţe. De multe ori îşi cumpără câte ceva de îmbrăcat şi, ajunse acasă, constată că nu le mai stă aşa bine. Exact la fel procedează şi în dragoste, deci las-o să-şi facă numărul fiindcă habar n-are ce urmează. Nu s-a gândit mai departe.

2. Faza avansată (lachele) - pentru a-şi spori încrederea în sine (capitol la care cele mai multe femei stau prost), e obligatoriu să se agaţe de câte un lache. Mai ales de Sărbători, femeile devin alergice la statutul single, aşa că sar dintr-o relaţie în alta cu viteza luminii. Deci să nu te surprindă dacă pretextul despărţirii este că a găsit pe altul cu care se înţelege mai bine. Prostii. E doar nesigură pe ea, şi speră că alături de lache va reuşi s-o ducă până la capăt.

3. Faza cronică (circul) - în care toată determinarea iniţială se înmoaie ca un belengher la apă rece. Secretul e s-o laşi în pace. Dacă ţi-a spus că s-a terminat, fă-i pe plac, n-o suna, n-o căuta, nu te interesa de ea. Eterna metodă a struţului. Sau, şi asta funcţionează mai bine, te combini rapid cu altcineva şi ai grijă să afle. Rezultatul e de-a dreptul exploziv.
Faptul că îţi vezi de ale tale şi nu plângi după ea o va întoarce pe dos. Va fi de nerecunoscut. Se va manifesta în totală contradicţie cu ea însăşi. Reţineţi următoarele simptome:

- tu însemni enorm de mult pentru ea, vroia doar să luaţi o pauză, în care a aşteptat cu înfrigurare să dai un semn şi s-a convins că nu poate trăi fără tine, deci până la urmă, tot răul spre bine, nu?

- simte o nevoie acută de comunicare, nu se poate abţine să nu-ţi dea zeci de apeluri şi mesaje zilnic.

- cu lachele ăla nu e nimic serios, doar au ieşit de câteva ori (chiar dacă s-a mutat la el, a dormit pe podea şi a făcut-o pentru că a dat-o mă-sa afară*) şi oricum, doar la tine s-a gândit cât a fost cu el.

- poate îţi vine greu să crezi, tocmai de aceea trebuie să te facă să înţelegi, e musai să te vadă, să te ţină de mână şi să-ţi audă vocea, iar dacă tu nu vrei, nu contează - ţineţi minte cum un anumit personaj mă pândea la uşă în fiecare dimineaţă?

4. Vindecarea - dacă nimic din toate astea nu ţine, înseamnă că eşti un insensibil care nu ştie să aprecieze sentimentele ei! Huo!

5. Concluzii - dacă te întrebi care e adevărul din toată brambureala pe care a pus-o în scenă, cui îi pasă? Un singur lucru e cert: femeile nu ştiu să se despartă.
Oricum, e o boală grea, care poate lovi din senin, pe oricine. Eu am tratat două astfel de cazuri, dintre care unul mai complicat, în sensul că lachele era bărba-su. Cu acte.
Vă salut cu respect,

Dr. Iulică de la Secţia Suflete!

* - poveste adevărată.